Despre parfum se pot spune atât de multe…istoria ni-l prezintă ca o licoare ce a fascinat dintotdeauna, iar cei care îi cunoșteau tainele, încă din cele mai vechi timpuri, erau numiți vrăjitori sau magi. Considerat un produs de lux, parfumul era un etalon pentru bogăție, opulență dar și o formă de artă ce încânta simțurile celor mai ,,fine’’ nasuri.
Etimologia cuvântului parfum provine din latinescul ,,per fumus’’ care înseamnă prin fum.
Unde a apărut întâiul parfum?
E foarte greu de stabilit, întrucât istoria menționează în egală măsură mesopotamienii, egiptenii și perșii ca maeștri și creatori de parfum pentru prima dată în lume.
În Mesopotamia babiloniană apare prima femeie chimist din lume, Tapputi care este recunoscută pentru dezvoltarea metodelor de distilare a parfumurilor. Ea folosea uleiuri, flori și rășinoase precum smirna pentru a le supune diferitelor procedee de distilare, luând astfel naștere parfumul – o poțiune miraculoasă.
În Egiptul antic, oamenii utilizau parfumul în ritualurile religioase de îmbălsămare a faraonilor, cea mai folosită fiind tămâia, uneori în amestec cu mirul. Egiptenii aveau și un zeu al parfumurilor, Nefertum. Pentru aceștia, parfumul era considerat un dar divin, extrem de prețios.
O poveste cunoscută e cea a reginei Cleopatra care avea o pasiune activă pentru parfumuri și uleiuri esențiale și nu ezita să le folosească ori de câte ori se îmbăia, pentru a-și parfuma trupul sau încăperile în care își petrecea timpul. Iubea atât de mult parfumurile încât și-a exprimat dorința fermă de a fi îngropată cu parfum, aceasta fiindu-i respectată pe deplin.
Persia antică se remarcă în istoria parfumurilor prin tablourile regilor în care aceștia erau surprinși alături de sticluța de parfum. Perșii erau mari admiratori de miresme, prinții dețineau arome exclusive care puteau fi folosite doar de către ei, parfumul fiind un simbol al statutului politic.
Mai târziu, grecii au fost cei care au desprins treptat parfumul din zona religioasă, introducându-l în rutina de îngrijire zilnică, dezvoltând astfel și comerțul cu această licoare.
Faimoasele săli de banchet ale romanilor erau parfumate în timpul ceremoniilor de porumbei care erau stropiți pe aripi cu apă de trandafiri și eliberați apoi pentru a înmiresma aerul.
În Franța, regina Maria Antoaneta și-a angajat propriul parfumier, pe Jean-Louis Fargeon care îi crea câte un parfum pentru fiecare toană a sa.
De-a lungul timpului și peste tot în lume oamenii s-au desfătat cu miresmele îmbietoare ale plantelor, le-au folosit cu diverse scopuri, de la formă de venerare a zeilor, la simbol pentru statut social, până la formă de răsfăț în rutina de îngrijire.
Sub diverse forme, prin plante, rășini, extracte esențiale sau parfumuri, omul a încercat mereu să-și stimuleze simțul olfactiv în cele mai plăcute moduri.
„Miresmele au o forță de convingere mai puternică decât aceea a cuvintelor, aparențelor, emoțiilor ori voinței. Ea nu poate fi respinsă, ne pătrunde-n plămâni ca aerul respirat, ne copleșește, ne umple întru totul. Nu există împotriva ei niciun leac.“ PATRICK SUSKIND, Parfumul
